După ce Consiliul Municipal Chișinău nu a mai extins permisiunea de folosire a numelui „Chișinău” pentru postul de radio românesc, Ministerul de Externe de la București a transmis că decizia este „nejustificată și nefundamentată, motivată pur politic”.

Consiliul Municipal Chișinău, controlat de primarul prorus Ion Ceban, a refuzat la finalul lunii aprilie să extindă permisiunea de folosire a numelui „Chișinău” în denumirea postului de radio românesc „Radio Chișinău”, a scris g4media.ro. Radio Chișinău este deținut de Radio România Actualități, postul public din România.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe a transmis vineri, 27 mai, că „regretă decizia nejustificată și nefundamentată, motivată pur politic” referitoare la „interzicerea utilizării toponimicului «Chișinău» de către postul Radio Chișinău”. Postul Radio Chișinău este prezent pe piața media din Republica Moldova din 1 decembrie 2011 și „s-a impus de la bun început prin calitatea și echidistanța producției editoriale și prin profesionalismul echipei sale”, arată instituția condusă de Bogdan Aurescu.

Citeşte întreaga ştire: Primarul prorus Ion Ceban a interzis postului Radio Chișinău să folosească numele orașului. Reacția MAE

Lasă un răspuns