Rusia s-a întors la cultul personalității conducătorului suprem într-o manieră inimaginabilă pentru un om care trăiește azi într-o societate democratică normală, arată o analiză a jurnalistului Volodimir Tretiak, de la site-ul War Translated.

Propaganda a influențat mintea poporului rus în așa măsură încât un sondaj făcut la începutul lunii august arată că peste 60% dintre locuitori îl sprijină pe Putin indiferent dacă acesta ar decide mâine să oprească războiul din Ucraina sau să escaladeze și mai mult ostilitățile. Pur și simplu, rușii îl urmează pe Putin indiferent ce ar decide, fără să se mai gândească singuri dacă e bine sau rău ce se întâmplă.

Putin are azi, în Rusia, mai degrabă alura unui semizeu. Poporul nu-l vede niciodată făcând lucruri obișnuite, umane. Putin nu apare în talk-show-uri TV – acolo unde însă toată lumea îl laudă –, nu apar imagini cu el mâncând, stând cu familia sau mergând pe bicicletă, așa cum se întâmplă cu liderii și politicienii din țările democratice. Putin este undeva, deasupra tuturor, iar rușii știu că el veghează permanent la bunăstarea poporului, la fericirea națiunii pe care o apără de lacomul Occident.

„Putin, în Rusia, s-a făcut pe sine însuși un fel de Dumnezeu, o persoană sfântă“, descrie jurnalistul Tretiakov această evoluție a cultului personalității construit în jurul dictatorului de la Kremlin. În fapt, asistăm la un fel de hibrid al propagandei din epoca țaristă cu cea din epoca sovietică.

Tocmai pentru că este mai degrabă o persoană sfântă, un lider suprem aflat deasupra nevoilor și preocupărilor omenești, Putin nu e niciodată vinovat de nimic. Chiar și atunci când greșește evident, rușii consideră că alții sunt de vină, pentru că l-au dezinformat. El, președintele, n-ar putea niciodată să mintă, să dezinformeze sau să gândească rău.

Acest tip de propagandă le poate stârni amintiri românilor trecuți de 40 de ani: ei își pot aminti cum, pe vremea comunismului, Securitatea făcea să circule în rândurile populației legende conform cărora dictatorul Ceaușescu nu era vinovat de penuria alimentară, de frigul din case, de sărăcie, de lipsa medicamentelor și de mizeria cruntă din spitale. Ceaușescu, spuneau zvonurile lansate printre oameni, habar n-avea de aceste lipsuri pentru că era mințit de cei din jurul său. El era omul bun înconjurat de ticăloși.

Aceeași tehnică de manipulare este folosită acum de FSB (fostul KGB) și în Rusia, dar cu mijloacele moderne de influențare a oamenilor – inclusiv prin intermediul televiziunilor și al influencerilor de pe Telegram, rețeaua de socializare cel mai folosită în spațiul ex-sovietic. Este dat exemplul unui bătrân din Kamceakta, acesta trăiește într-o mizerie groaznică, aproape ca un boschetar, dar îl laudă pe Putin pentru că a anexat Crimeea și spune că nu președintele e vinovat de sărăcia în care trăiesc oamenii, ci autoritățile locale.

Acest tip de mentalitate este indus prin televiziuni și rețelele de socializare. După ce a devenit evident că Putin a mințit în 2021 când a spus că Rusia are 2000 de drone de luptă moderne, ofițeri superiori din armată și influenceri militari pro-ruși au ridicat întrebarea: „Cine l-a dezinformat pe președinte?”. Posibilitatea ca Putin să fi mințit deliberat a fost exclusă din start.

Diferența fundamentală între Rusia și lumea democrată este că, la ruși, oamenii simt că datorează ceva președintelui și nu invers. În Rusia, președintele pune la îndoială oamenii, nu oamenii președintele, explică Tretiakov. Este rezultatul secolelor de dictatură în care a trăit acest popor și care i-au format cultura, mentalitatea, tradițiile.

Din acest motiv, europenii nu pot înțelege cu adevărat Rusia și dimensiunea dezastrului în care s-a cufundat această țară.

Matei Udrea

Lasă un răspuns