Elena Vijulie Tănase : De ce a reusit Elisabeta a II-a atat de bine?

0
272

Din acelasi motiv pentru care reusesc si republicile. N-am vazut vreodata infatisarea unei puteri mai mari si mai concrete altfel decat urmarind azi ceremoniile de ramas bun pentru Regina Elisabeta. Desi nu a defilat nicio cohorta militara de secol XXI, cu arme sofisticate si raza lunga or focoase nucleare.

Am vazut insa siruri lungi de oameni, muuulti oameni, o parte in uniformele lor istorice, extrem de bine educati si instruiti si, mai ales, impartasind acelasi spirit, in tacere. Spiritul care glorifica o batrana – mama, bunica si strabunica, dar o batrana, „o baba” cum ii spun unii pe aici infantil & inoportun.

E de fapt spiritul care glorifica o muritoare pentru marele merit al Reginei de a asculta rezervata toata viata, pe toata lumea, de a respecta regulile cele mai stricte, unele spartane/chinuitoare de-a dreptul, si de a puncta cu discretie, numai in momente exceptionale.

Oamenii Reginei – sa-i numim asa – impartasesc spiritul care glorifica nu simpla adeziune la valori, ci omul care intrupeaza valori, asumandu-le zi de zi, in detaliu si pe termen lung, cu sinceritate.

Acei multi britanici si prietenii lor impartasesc spiritul care glorifica de asemenea continuitatea – dinastia britanica e asigurata genealogic pentru trei generatii, depinde de succesorii Elisabetei sa mentina popularitatea monarhiei din UK la fel de bine – dar nu o continuitate inflexibila si aroganta, ci una care se schimba si evolueaza, e atenta la oameni & vremuri.

Sigur ca monarhia britanica are trasaturi imposibil de replicat, dar exista un element, o substanta miraculoasa, un elixir al adevaratei stabilitati care se regaseste si in republicile fericite, ba chiar si in unele nefericite, cum e Ucraina de azi, nu numai in monarhii. Acest elixir se numeste legitimitate.

Elisabeta a domnit 70 de ani, o longevitate de neegalat, dar ea si-a castigat demult locul in inimile a sute de milioane de oameni. Elisabeta a pastrat nealterata puterea legitima cu care a fost incoronata, dar a reconfigurat cu atat de mare discretie traditia, incat lumea nici nu a bagat de seama ca monarhia UK a ajuns deja si in ciuda a orice in secolul XXI.

Acolo unde neavenitii sau agendele murdare au vazut o batrana depasita si/sau exagerat de austera era de fapt cel mai eficient vehicul ever: cel care transporta in viitor secole de istorie. Adica radacinile, fara sa le fie macar zgariate capilarele.

Cum a reusit? S-a scris enorm despre simtul datoriei, despre modelul care i-a fost tatal, George al VI-lea, educatie, disciplina, etc. Corect. Dar nu poti rezista fara cusur 70 de ani doar din simtul datoriei. Mai ales cand ai atat de mult umor.
Elisabeta a II-a a reusit dintr-un singur motiv: a iubit foarte, foarte mult Marea Britanie. Toate celelalte au fost de ajutor, dar esenta ramane iubirea ei pentru natiunea ei.

Asta inseamna putere legitima. Puterea legitima e adevarata, e pe bune, o simti calma, e linistitoare, nu agresiva, te taxeaza, te enerveaza, face greseli, incurcaturi, dar nu te lasa la greu, e mereu de partea ta. Mereu. Iesi din casa si cu stegulete desenate pe hartie daca n-ai altceva.

Cine poate sta in fata unei asemenea puteri? Nimeni. De asta ne uitam toti mesmerizati la acest ramas bun de epopee. Si bine facem.

Elena Vijulie Tănase

Lasă un răspuns